1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24

Sfânta Evanghelie după Luca

traducerea ortodoxă
Instit. Biblic şi de Misiune

Capitolul 7

    1. Și după ce a sfârșit toate aceste cuvinte ale Sale în auzul poporului, a intrat în Capernaum.
    1. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă era să moară.
    1. Și auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să vină și să vindece pe sluga lui.
    1. Iar ei, venind la Iisus, L-au rugat stăruitor, zicând: Vrednic este să-i faci lui aceasta,
    1. Căci iubește neamul nostru și el ne-a zidit sinagoga.
    1. Iar Iisus mergea cu ei. Și nefiind El acum departe de casă, a trimis la El prieteni, zicându-I: Doamne, nu Te osteni, că nu sunt vrednic ca să intri sub acoperământul meu.
    1. De aceea nici pe mine nu m-am socotit vrednic să vin la Tine. Ci spune cu cuvântul și se va vindeca sluga mea.
    1. Căci și eu sunt om pus sub stăpânire, având sub mine ostași, și zic acestuia: Du-te, și se duce, și altuia: Vino, și vine, și slugii mele: Fă aceasta, și face.
    1. Iar Iisus, auzind acestea, S-a minunat de el și, întorcându-Se, a zis mulțimii care venea după El: Zic vouă că nici în Israel n-am aflat atâta credință;
    1. Și întorcându-se cei trimiși acasă, au găsit sluga sănătoasă.
copiere simplă
copiere cu trimitere
copiere cu formatare

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24


 
© 2013 DeiVerbum.ro - un proiect dezvoltat de Catholica.ro în colaborare cu Ercis.ro şi EdituraSapientia.ro